Curios vs. gură-cască

     Curiozitatea şi gurăcascătismul sunt moduri de a-ţi hrăni spiritul şi, respectiv, de a-ţi alimenta golul interior cu lucruri externe. Diferenţa între cele două constă în atitudinea subiectului.

     Curiozitatea este o dorinţa sănătoasă de a cunoaşte, un imbold produs de  creier când întâlneşte un stimul al inteligenţei, gurăcascătismul este prostul obicei de a ne chiorî peste tot pentru că lipseşte obişnuinţa şi capacitatea de interpretare a informaţiei, care ne conduce de multe ori în străchini străine şi, mai trist, la bârfă.

     Luând ca exemplu televizionea contemporană, se spune că pentru a obţine un film bun care să menţină atenţia încordată tot timpul filmului trebuie ca imaginea să se schimbe la cel mult trei secunde. Am verificat şi am observat că imaginile se schimbă neîncetat. Efectul este dăunător, pentru că mai ales copiii, dar şi orice om plictisit care după serviciu se imobilizează în faţa televizorului, nu apucă să judece nimic. Bineînţeles, totul depinde şi de atitudinea celui care priveşte şi de standardul personal.

     Prin standard personal mă refer la rumegarea informaţiei: verificarea, corelarea şi compararea cu alte informaţii deja stocate şi rumegate, proces din care rezultă convingeri. Cu cât acest standard este mai scăzut, cu atât dorinţa de a primi lucruri nerumegate din exterior (precum vechii romani: pâine şi circ) este mai nesecată, şi nu lucruri de orice natură, ci mereu mai spectaculoase, mai captivante, mai zbuciumate, mai emoţionante, mai sângeroase, horror, thriller (aici depinde de fiecare), astfel încât aceste lucruri vor deveni pachetul emoţional al individului care le cere cu atâta sete. 

     O dată ce aceste filme, emisiuni nu mai apar în faţa ochilor, iar individul rămâne în singurătate, sufletul lui se umple de un gol imens, pentru că ceea ce îl ţinea în priză şi ceea ce îi determina viaţa emoţională de care a devenit dependent, nu mai este.

     Dacă ne uităm la noi românii care importăm toate aiurelile: de la alimente, la îmbrăcăminte, filme, mentalitate şi până la legi, fără a ne dezbăra de hoţia legii (nu pentru că legea prost făcută ne fură pe noi, ci, mai ales, pentru că noi furăm legea, încălcând-o) vedem un nesaţ născut din complexul murdar de inferioritate pe care îl avem, nesaţ de a copia tot ce este occidental - pentru că occidentul apare imaginaţiei noastre ca o divinitate - însă acest obicei ne ucide sufletele. Am uitat cine suntem, nu ştim ce vrem, nu ştim încotro ne îndreptăm, aşteptăm din occident să mai primim câte o modă, un investitor străin, un mall, un împrumut, o indicaţie de schimbare a legii (în detrimentul nostru bineînţeles) acordul de a intra în "spaţiul shengen".

     Dar să lăsăm astea; curiozitatea e o modă veche (a fost vreodată la modă?) şi o înţelegem cu atât mai bine după ce am prezentat antiteza ei; e dorinţa de autoafirmare, care solicită inteligenţa şi creativitatea, care dezvoltă intelectul şi produce original.

     Cel mai original lucru realizat de ea este individul curios. care vrea nu doar să ştie, ci să şi înţeleagă ceea ce ştie şi vrea să coreleze ceea ce ştie cu ceea ce învaţă şi, mai mult, vrea să vadă ce poate să facă cu ceea ce ştie şi învaţă.

     Diferenţa între gurăcascătism şi curiozitate constă în faptul că în ce priveşte primul aspect este încurajat doar importul de elemente străine (care nu este rău în sine), iar în al doilea aspect, acest import este selectat şi folosit în scopurile proprii, astfel încât individul, ori societatea este capabilă ulterior să ofere la rândul ei un produs util ei şi celorlalţi. Asta e ceea ce România de la comunism încoace nu a reuşit să facă.   
     Vorbind de spiritul critic cu care ne lăudăm, primul fenomen nu-l dezvoltă mai departe de o critică-reflex fără discernământ, fără criterii obiective, a ceea ce ne înconjoară (în special a semenilor noştri şi, în special, a celor din familiile noastre) prin care se descurajează orice iniţiativă bună sau rea. Cam ăsta e motivul pentru care românii nu mai produc nimic; copiii sunt obişnuiţi din familie de la fraţi/surori, la şcoală că dacă se apucă de ceva ceilalţi vor râde de ei (apropo de tocilari, mai sunt câţiva copii care învaţă şi aceştia trec prin adevărate perioade de prigoană).
     Curiozitatea este setea spiritului de a descoperi mereu ceva nou în acest nemăsurat univers lăuntric şi exterior şi de ce nu şi în afara lor.